Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ponta

Congresul Partidului Social Democrat va avea loc pe 20 aprilie, dupa cum a anuntat luni presedintele formatiunii, Victor Ponta. Decizia a fost luata la propunerea lui Ponta de Biroul Permanent National al PSD.

„Din punct de vedere politic am validat propunerea catre Comitetul Executiv National si forurile statutare de a avea congresul pe 19 – 20 aprilie, in Bucuresti. Pana la acest congres toate structurile noastre locale, incepand de pe 11 februarie, vor avea alegeri, dezbaterile prevazute in mod obisnuit de statutul PSD si de modul de organizare al PSD, iar in cadrul congresului vom alege noua conducere pe un mandat pana la alegerile din 2016”, a spus premierul.

PSD va avea opt vicepresedinti pe regiuni, iar opt dintre liderii nationali vor raspunde de marile domenii de importanta nationala. „Sigur, pot sa am oameni pe care ii prefer vicepresedinti, dar trebuie sa-i aleaga colegii mei”, a spus Ponta.

Presedintele PSD a aratat ca partidul are si un alt rol decat acela de a fi parte a unui guvern. „Mesajul meu a fost acela de a nu considera ca activitatea politica la PSD s-a inchis, ca ne-am mutat toti la guvern. Modul de desfasurare al alegerilor, structurile, modul nostru de a organiza dezbaterile, de a avea departamente, tocmai acest scop il are”, a spus liderul social-democratilor.

El a mentionat ca nu se va pune conditionarea intre functiile din guvern si cele din partid. „Nu se pune problema, pentru ca functia de ministru este mai putin sigura decat functia politica. Insa in BPN se afla atat ministri si primari de mari municipii, presedinti de Consilii Judetene, presedintele Camerei Deputatilor si altii fara functie. BPN inseamna mult mai mult decat o anumita institutie. La Congresul PSD nu vor avea loc excluderi”, dupa cum a dat asigurari presedintele partidului.

Intrebat daca mai este valabila sanctionarea unui coleg de partid, care s-ar fi laudat ca ar putea fi numit premier, Victor Ponta a aratat ca nu doreste sa mai fie nimeni exclus si a punctat ca in conflictul care a avut loc in urma cu un an si jumatate cu fostul presedinte al Senatului, Mircea Geoana, exclus atunci din partid, nu au existat de fapt mijloace referitoare la o discutie normala intre cele doua parti.

Victor Ponta a afirmat ca acum acest coleg „nu este nevatamat, dar este viu”. „E viu. Am avut o discutie lamuritoare, Nu vreau sa ajung la excluderi cu nimeni. Nu e nevatamat, e doar viu. Nu doresc sa comentez acest subiect, obligatia mea ca lider al PSD este sa rezolv lucrurile de bucatarie interna in interior. Cand am ajuns in urma cu un an si jumatate la acest conflict si la excluderea d-lui Geoana, a fost ca n-am reusit sa gasesc solutia normala pentru o discutie intre noi. Dar nu-mi doresc sa exclud pe nimeni din PSD, ci sa aduc oameni in PSD”, a spus Victor Ponta.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ponta
DorohoiNews.ro, 08-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro